Episodul 1: 5 stiluri pentru amenajarile interioare

Vă gândiți să decorați sau să redecorați locuința? Dacă vă doriți o schimbare în căminul vostru, trebuie să știți că puteți opta pentru un stil anume astfel încât, la final, să aveți o locuință amenajată cu bun gust și un design încântător.

Există foarte multe stiluri care să vă inspire în amenajarea locuinței. Noi am ales, dintre toate, cinci stiluri populare și des folosite în locuințele din străinătate și nu numai. Vă vom prezenta cele cinci stiluri de amenajare cu informații specifice fiecăruia și, desigur, imagini.

Stilul industrial

Stilul industrial este caracterizat de un interior noncomformist. A apărut de începutul erei industriale de la sfârșitul secolului al XX-lea. Există destul reacții la acest stil. Unii îl consideră un stil rece, masculin și chiar sobru, în timp ce alții susțin că este un stil versatil, interesant și modern.

Este caracterizat de un fundal uniform, în care se utilizează lemn, oțel și ziduri din cărămidă. Este un stil care îmbină vintage-ul cu modernul ceea ce vă permite să alegeți un design mai vechi sau unul mai modern, în funcție de preferințe. Accesoriile pe care le puteți folosi trebuie să fie neconvenționale. Se folosesc obiecte din spațiile industriale, spre exemplu, mesele pot fi înlocuite cu un cufăr vechi sau o ladă metalică.

 

1 Episodul 1 5 stiluri pentru amenajarile interioare

Mobilierul folosit este simplist, cu linii simple și un design scandinav. Materialele din care sunt realizate piesele de mobilier variază de la metal până la lemn învechit. În general, este folosit un mobilier care te duce cu gândul la un atelier sau o fabrică.

Într-o amenajare industrială, corpurile de iluminat industriale, disponibile în magazinele pentru casă, care asigură o iluminare simplă, dar eficientă și atât cât trebuie.

2 Episodul 1 5 stiluri pentru amenajarile interioare

Sursa foto: www.gnscl.com

 

Stilul scandinav

Când spui „Scandinav” în amenajările interioare, te referi la simplitate și eleganță, deopotrivă. Apărut în mijlocul secolului al XX-lea, stilul de origine nordică este unul dintre cele mai populare stiluri, este plăcut și degajat. Spre deosebire de stilul industrial, Scandinavul evidențiază culori și accente blânde și temperate.

Majoritatea apartamentelor care au adoptat acest stil folosesc culoarea alb, ca fundal cu tonuri gri sau negre. Alături de aceasta, ferestrele mari asigură o luminozitate crescută, care determină amenajarea unui interior prietenos.

3 Episodul 1 5 stiluri pentru amenajarile interioare

Moblierul acestui stil este asociat cu Ikea. Stilul scandinav folosește piese de mobilier simple, minimaliste, ușor de manevrat și de întreținut, vopsite, deseori, în alb, crem sau bej. Mobilerul este realizat după principiile Bauhaus.

Stilul Scandinav este contemporan și modern. Accesoriile asociate cu acest stil sunt minimaliste și sunt inspirate de fauna și flora nordică, realizate din lemn sau ceramică, în culori neutre sau pastelate.

4 Episodul 1 5 stiluri pentru amenajarile interioare

Sursa foto: www. interiorpin.xyz și www.homedit.com

 

Stilul nautic

Stilul nautic s-a dezvoltat de-a lungul timpului în casele de la malul mării și a fost introdus în locuințele din inimile orașelor de ce persoanele îndrăgostite de mare. Stilul nautic sau marinăresc este sinonim cu liniște, relaxare și calm, ceea ce ne dorim într-o vacanță sau într-un concediu.

Majoritatea culorilor acestui stil sunt nuanțe de albastru care te duc cu gândul la mare. Acestea sunt combinate cu nuanțe de bej sau crem. În același timp, albul este o culoare folosită de stilul nautic pentru că creează impresia unui spațiu aerisit, pe la care briza mării „a trecut”. Așadar, albul, albastrul și roșul alcătuiesc o atmosferă marinărească și marină, în același timp.

 

6 Episodul 1 5 stiluri pentru amenajarile interioare

Mobilierul stilului nautic se află în strânsă legătură cu marea și ambarcațiunile care navighează pe mare. Astfel, pentru o amenajare în stil nautic puteți opta pentru canapele sau paturi cu dungi albe cu albastru sau roșii. În același timp, mesele pot lua caracteristici de la bărci sau yachturi pentru induce atmosfera largul mării.

Accesoriile pe care le puteți folosi la amenajarea unei locuințe în stil nautic pot fi obiecte cu forma unor colaci de salvare, vâsle, timone sau turnuri de control.

5 Episodul 1 5 stiluri pentru amenajarile interioare

Sursa foto: www.housebeautiful.com, www.idesignarch.com, www.gonauticaldecor.blogspot.ro și www.garrisonhullinger.com

 

Stilul bohemian chic

Stilul bohemian chic sau Boho își are originile în regiunea Boemia, o regiune istorică din fosta Cehoslovacie. Denumirea a fost adoptată de cei care își doreau libertate, creativitate, sinceritate și mai puțină liniște. Acest stil este lipsit de constrângeri, norme și este extrem de permisiv. Acest fapt permite celor care aleg stilul să-și amenajeze casă într-un stil propriu. Este ales, în general, de tineri și artiști pentru că nu necesită resurse financiare foarte mari.

Stilul Boho este caracterizat de nonconformism și neconvențional. Astfel, pasionații de acest stil pot îmbina mai multe elemente diferite care aparțin stilului gipsy, vintage, artizanal, folk, etnic și hippie.

O locuință amenajată în stil Boho oferă impresia unei stări de fericire continue, în care totul este vesel și colorat, inclusiv pereții. Pe suprafața acestora pot fi vopsite diferite forme sau pot fi utilizați tapeturi.

 

9 Episodul 1 5 stiluri pentru amenajarile interioare

Paleta de culori a stilului bohemian este una foarte largă. Sunt folosite roșu, verde, portocaliu, violet, galben sau maro. Culorile vesele și vii evidențiază optimismul proprietarului.

În ceea ce privește mobilierul, acesta este compus din piese în stiluri diferite care creează impresia unui decor „murdar” intenționat. Se utilizează mobilier din lemn masiv, scaune decorate manual și paturi cu baldachine.

Stilul Boho este, de asemenea, permisiv în privința accesoriilor. Pot fi folosite elemente textule, din lemn sau metalice fără să aibă neapărat o legătură între ele. Cu toate acestea, decorațiunile africane sunt folosite cu precădere într-o locuință amenajată în stil bohemian deoarece sunt considerate aducătoare de noroc.

10 Episodul 1 5 stiluri pentru amenajarile interioare

Sursa foto: www.lamag.com și www.press24.us

 

Stilul rustic

Stilul rustic este caracterizat de obiecte tradiționale, lemn masiv, piatră și culori naturale, care oferă impresia de simplitate și căldură. Avantajul stilului rustic este că poate fi combinat cu alte stiluri acoperind astfel toate preferințele, având, așadar, stilul rustic mediteranean, rustic scandinav, rustic industrial, dar și rustic oriental.

Lemnul este elementul cheie în acest decor. Fie că este folosit la grinde, la ziduri sau la alte obiecte de amenajare, el este nelipsit dintr-un decor rustic.

7Episodul 1 5 stiluri pentru amenajarile interioare

Culorile folosite de acest stil sunt calde și inspiră naturalețe. Avem crem, bej, maro-brun, galben, verde, belu, dar și alb. Puteți folosi pentru o amenajare rustică cu lemn, albul deoarece evidențiază foarte bine lemnul.

Stilul rustic conține un mobilier vechi și uzat, care, combinat cu alte accente, oferă unei locuințe o stare de bine. Pot fi folosite, de asemenea, piese de mobilier recondiționate.

8 Episodul 1 5 stiluri pentru amenajarile interioare

Sursa foto: www.wdesign.com și www.impressiveinteriordesign.com

 

 

 

 

Share on FacebookPin on PinterestTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInShare on RedditBuffer this pageEmail this to someone
Tags: , ,